"AM VAZUT DEJA TOTUL"
In acea zi, fortareata Mecidiye, aflata pe partea europeana a stramtorii, era foarte avariata. Inca de dimineata, comandamentul pozitiilor fortificate Cevat, facea cale intoarsa intre focurile de lupta. Deoarece Cevat Pasha stia de avariile fortaretei Mecidiye a plecat spre partea europeana din nou. In timp ce mergea prin ruine, a vazut un soldat intins sub un copac. A mers la acesta si a intrebat: “Ce este fiule?” Soldatul s-a ridicat repede in picioare si l-a salutat. Cu toate acestea, privirea sa era indreptata in alta parte. Cevat Pasha l-a intrebat din nou: “Ai patit ceva la ochi fiule?” Soldatul a raspuns: “Nu va ingrijorati domnule, am vazut deja totul” ( se referea la HMS Ocean, distrugatorul ce a fost scufundat de incendiile provocate de turci). Cevat Pasha  a tacut si a inceput sa sufere in tacere.

MI-AM PIERDUT MANA DREAPTA DAR INCA O MAI AM PE CEA STANGA

Unul din oroii lui Helles si Suvla a fost sergentul Mehmet bombardierul. Acest barbat brav, turc, prindea grenadele aruncate de englezi in santurile turcesti, iar el, cu o viteza incredibila, le arunca din nou catre acestia. Probabil ca englezii si-au dat seama de asta si au inceput sa arunce grenadele una dupa alta, pentru a-l impiedica pe Mehmet sa le mai arunce inapoi. Apoi, intr-o zi, una din grenadele prinse de Mehmet i-a explodat in mana dreapta, pe care a pierdut-o. Acest tanar brav a scris o scrisoare ce se adresa comandamentului sau, in care spunea: “Mi-am pierdut mana dreapta, nu-i nimic, inca o mai am pe cea stanga. Inca pot fi util. Exista un singur lucru care ma ingrijoreaza, rana imi e inca deschisa. De aceea nu pot parasi spitalul. Te rog, iarta-ma, alteta!”

ULTIMA SCRISOARE A UNUI MARTIR DIN GALLIPOLI
Draga mama,
Mama glorioasa turcoaica, ce ai dat nasetere la patru soldati! Am primit scrisoarea ta in timp ce stateam sub un par intr-o livada verde. Scrisoarea ta m-a bucurat in timp ce admir frumusetea naturii. Am citit-o. Am invatat din randurile tale. Apoi am citit-o iar si iar. Am simtit bucuria de a fi intr-o misiune sfanta aici. Am deschis ochii si am privit departe. Vantul rasturna culturile si ma felicita pentru scrisoarea primita de la mama mea.

M-am uitat spre dreapta unde am zarit un pin minunat. Imi soptea vesti bune la ureche. M-am uitat la stanga unde am vazut susurul apei curgand, imi zambea, era jucaus, fiind plin de fericire pentru scrisoarea trimisa de mama... M-am uitat in sus si am privit frunzele copacilor sub umbra carora ma odihneam. Isi imparteau bucuria cu dansurile lor. M-am uitat intr-o alta parte a copacului, unde era cea mai frumoasa privighetoare ce scotea cele mai frumoase sunete pentru a ma face fericit. Imi impartasea fericirea cu ciocul ei. In acele momente, camaradul meu mi-a spus:
• Aici e ceaiul tau, bei?
• Am spus multumesc si l-am luat. Era cu lapte si am intrebat:
• Mustafa, unde ai gasit laptele?
• De la turma din acea pasune. L-am cumparat de la ciobanul de acolo. Am dat zece para pe el.

Draga mea mama, un litru de lapte pentru zece para, nu are nici apa in el. Este doar muls de la oi. L-am baut; si m-am gandit ca beau lapte proaspat cu banii trimisi de draga mea mama. Din pacate, mama mea nu il poate bea. De ce mamei ii lipseste laptele? De ce Sevket nu il poate bea?
Intre timp, privighetoarea striga: - Mama ta e putin ghinionista. Tu nu ai nicio vina. Daca mama ta ar fi barbat, ar vedea ramurile indoite, susurul apei si ar mirosi florile.

Spune-i lui Sevket sa nu fie curios, va vedea, probabil, locuri si mai frumoase. Draga mama, te rog nu fi trista. Te voi aduce aici. Iti voi arata acest peisaj minunat. Sevket si Hilmi il vor vedea si ei.

Soldatii mei spala. Sunt parte din acest pesiaj verde. Unul din ei se roaga. O Doamne; aceasta livada e la fel de frumoasa ca vocea lui. Privighetoarea nu mai canta. Pajistile sunt nemiscate. Chiar si raul este linistit. Toti asculta aceasta voce sacra. A terminat. M-am spalat in rau. Ne-am rugat pentru buna-stare. M-am asezat in genunchi in aceasta livada feerica. Am uitat de tot haosul si confuzia din lume. Mi-am ridicat mainile si m-am rugat la Dumnezeu. – Dumnezeul turcilor! Aceasta natiune apartine livezilor verzi si muntilor maestuosi. Doamne, ai oferit aceasta comoara natiei turcesti. Pastreaza-le pentru aceasta natie. Aceasta natie care iti mareste numele merita aceste locuri minunate.  Doamne! Singura intentie a acestor soldati este de a-ti rosti numele in fata englezilor si a francezilor. Sfinteste aceasta intentie onorabila. Ascute-ne baionetele si distruge-i pe inamicii nostri. Noi soldatii ne rugam in fata ta si ne cutremuram in fata gloriei tale.

M-am rugat si m-am ridicat. De atunci, nu a fost om mai fericit decat mine. Acesta este cel mai frumos loc din lume.
I-am scris o scrisoare si lui Kadir. Draga mama, te rog nu da atentie sau altceva celorlalti. Daca iti cer, te rog sa le spui – nu stim! Nu pune nicio vorba la suflet. Cum ti-am spus candva, lumea e plina de hoti. Te rog nu te teme. Iti amintesti cand ne-am recuperat banii in instanta? Avem nevoie doar de timp. Totul va fi bine. Draga mama, nu am nevoie de pijamale noi. Inca mai am bani. Dumnezeu sa te binecuvinteze.
Fiul tau, Hasan Ethem, 17 aprilie 1915

HASAN CU HELLEN
Sute de tineri din satele din Canakkale se adunau in fiecare zi pentru a se inrola in armata. Dupa ce erau instruiti si li se oferea echipamentul, acestia erau trimisi pe front. Dupa-amiaza, in timp ce capitanul S?rr? ii inspecta pe soldatii care soseau pe front, a vazut printre soldati unul al carui par era vopsit si l-a intrebat:  “ Ai mai vazut vreodata un barbat vopsit?” Hasan a raspuns: “Mama mi-a vopsit parul inainte de a veni eu aici capitane.” A mai spus ca nu stie care este motivul. Aflandu-se pe frontul din satul Karayakup in Yozgat, Sorgun a scris o scrisoare mamei sale la cererea comandantului sau. Hasan a scris urmatoarele: Mama, nu ii vopsi si pe fratii mei in timp ce ii trimiti in armata! Comandantul m-a intrebat de ce sunt vopsit pe cap si nu am stiut ce sa ii raspund. Vreau ca fratii mei sa nu fie pusi in aceeasi situatie neplacuta de a raspunde comandantilor. 

Scrisoarea venita din partea mamei lui Hasan:

“Draga baiatul meu Hasan,

Stam in sat fara sa facem nimic? Dragostea fata de tara este foarte importanta pentru noi. Esti liber sa faci ceea ce stramosii si tatal tau au facut... Eu sunt mama ta si cel care ne-a creat este Dumnezeu, iar tara ne-a ridicat. Datoram tarii noaste tot ceea ce suntem. Am fost alesi ca martiri ai acestei familii... Spune-i comandantului urmatoarele, fiule: Oile care urmeaza sa fie sacrificate sunt vopsite in satul nostru. Dintre fii mei te-am sacrificat pe tine, pentru tara noastra; astfel te-am vopsit din dornita Domnului. Imi doresc ca Dumnezeu sa nu te desparta de calea lui Ismail profetul. Ingerii iti vor rosti numele cu gratie de acum inainte.
Te pupa a ta mama, Hatice”

Hasan care a fost sacrificat pentru frumoasa sa tara a fost un martir. A luptat pe front. Apoi a fost ranit si intors din drum. A fost dus la spitalul militar din satul
Kocadere, situat in spatele frontului. Cu toate acestea, a murit inainte de a i se trata ranile. Hasan va fi ingropat in cimitirul satului, dupa ce el si alti martiti vor fi identificati. Ofiterul Namzedi Mehmet Efendi, responsabil de moartea acestora, a cautat hainele lui Hasan si a gasit scrisoarea mamei pe care a mazgalit o poezioara:

“ Mama mi-a vopsit parul ca a unui martir

Am fost nascut ca un martir al acestei tari, darul mamei mele catre Dumnezeu

Capitane, am fost nascut Ismail

Mama lui Hasan aratand sinceritate, dragoste si incredere. Mama l-a trimis pe front ca o persoana demna. Toti au plans pentru Hasan la inmormantarea sa. Pasari si vulpi l-au vazut, ploaia l-a spalat si deodata toti au auzit un sunet venit din alta lume.

“Hasan se va ridica la ceruri”

Apoi, toata lumea a spus “Amin” in lacrimi. Imortalitatea eroilor turci din Campania Gallipoli se afla in aceasta legenda. Timpul va trece, lumea se va schimba; cu toate acestea. Acesti eroi nemuritori vor ramane vesnic cunoscuti.


BARBATUL CU MAGARUL SAU 
John Simpson Kirkpatrick, cunoscut ca fiind “ barbatul cu magarul sau” s-a nascut la 6 iulie 1892 in South Shields, Anglia

A venit in golful ANZAC la 5 dimineata in ziua de 25 aprilie 1915, si pe 19 mai 1915 la varsta de 22 de ani, a fost ranit grav in Shrapnel Gully, langa valea Monash. In cele 24 de zile petrecute la ANZAC, a avut rolul de asistent si impreuna cu magarul sau a salvat viata a sute de soldati. A devenit o parte a folclorului ANZAC, fiind nominalizat de doua ori la Crucea Victoriei si medalia de Conduita Destinsa, insa nu a fost niciodata decorat pentru meritele sale.

Inaintre de a se inrola, si-a inlocuit numele Kirkpatrick cu Simpson, cel mai probabil deoarece, cei de la armata marina nu l-ar fi acceptat in armata. Simpson, un tanar puternic, a fost repartizat pe ambulanta de pe campul de lupta, ca brancardier. Simpson spera ca, inrolandu-se in armata, se va putea intoarce gratis inapoi in Anglia, in locul unde initial fortele australiene trebuiau sa faca pregatirea. Insa au fost relocati in Egipt, cand si-au dat seama ca Anglia nu era pregatita de primirea unor asemenea forte.

Exact la opt luni dupa inrolarea lui Simpson in golful ANZAC, Gallipoli, ca brancardier in divizia “C” pe campul 3 de lupta, a fost inrolat in Prima Forta Imperiala Australiana, divizia “C” transportand la mal soldatii din “Devanha”. Inainte de rasarit, pe la 5 dimineata, in duminica de 25 aprilie 1915, au coborat din barca si au inotat spre tarm.
Simpson a fost al doilea barbat in apa. Primul si al III lea barbat au fost omorati. Cifrele in prima zi au fost devastatoare. Din 1500 de oameni din primul val, 755 au mai ramas pana la sfarsitul zilei. Cei care au ramas in viata, au suferit de foame si sete, in bataia soarelui tropical.

Un centru de primire destul de precar a fost stabilit mai apoi peste vegetaia de pe plaja. Capitanul Douglas McWhae a diviziei “C” a scris odata ajuns pe tarm “ Steagul Crucii Rosii a fost arborat dupa o vreme. Cele trei divizii au functionat toata ziua...dispuneau de iod si pansament iar toate asternuturile erau improvizatii din jgheaburi si tufisuri. Erau multi raniti carora trebuiau sa le faca fata.” Pana la sfarsitul celei de-a doua zile, ANZAC ocupa 500 de acri de teren. Turcii vedeau tabara ANZAC aproape din toate colturile. Asezarea era mereu sub bataia pustii si a focurilor de artilerie.

SIMPSON GASESTE UN MAGAR
Au ajuns pe tarm si cativa magari care au fost abandonati si pasteau vegetatia din golf. Simpson, care carase 2 oameni grei de pe front, s-a dus sa vada un alt ranit ce striga la el. In drum spre acesta a zarit un magar care pastea in apropiere si a hotarat sa foloseasca magarul pentru a putea ajunge pe plaja. Magarul a fost bland cu atingerile barbatului prietenos, datorita experientei avute de tanar cu magarii in Murphys Fair din South Shields. Nu avea nicio sa, etrieri sau haturi. Simpson a improvizat o targa din bandaje. A pus barbatul ranit pe magar si a tipat la magar pentru a se indrepta catre plaja.

Din acea zi, Simpson a decis sa lucreze ca unitate independenta. Nu a raportat activitatea la baza, iar timp de 4 zile a fost practic disparut pana cand ofiterul de comanda i-a vazut abilitatile a inchis ochii si i-a perimis activitatile. Mai tarziu, a facut o sa din saci si franghii. Unii din prietenii sai, au facut un clopotel din conul unei scoici. Simpson si magarul sau, se indreptau in sus spre golful Shrapne, unde existau provizii pentru front, in valea Monash si in zona periculoasa din jurul portului Quinn, unde santurile erau la 15 curti distanta.

Simpson isi incepea ziua dimineata devreme la 6:30 si de multe ori se termina la 3:00 dimineata. Mergea kilometri intregi pe zi prin foc si lunetisti, de 12-15 ori pe zi. Isi lasa magarul ferit, mergand dupa raniti doar el. La intoarcere aducea apa pentru raniti. Nu a ezitat niciodata si nici nu s-a oprit, trecand prin cele mai mari focuri si fiind permanent amenintat de acestea, insa isi spunea mereu “problemele mele”.

Nevoia de supravietuire l-a dus spre singura sa sursa, situata la poalele golfului Gully, in artileria de lupta 21 din regimentul indian. Indienii au adus magari si furaje pentru acestia. Simpson s-a asezat in tabara lor, a dormit si a mancat cu acestia. Indienii l-au numit “Bahadur”, ceea ce inseamna “cel mai viteaz” In alte divizii el a fost cunoscut sub numele de Scotty, Murphy, Simmie si in general “omul cu magarul”

ULTIMA SA ZI
Pe 19 mai 1915, la 3 dimineata, yurkii au ripostat cu o contra-ofensiva majora. Aceasta a avut loc pe timpul atacului, iar Simpson se afla acolo unde luptele erau mai intense. Era obiceiul sau de a se opri la postul de politie pentru a bea apa si lua micul dejun. In aceasta zi, el a ajuns prea devreme iar micul dejun nu era gata. “Nu conteaza”, a spus Simpson continuandu-si drumul, “ sa imi dati o masa calda atunci cand ma intorc”.

El a luat un soldat ranit, l-a asezat pe magar si s-a indreptat spre plaja. In drumul sau a stat de vorba cu caporalul Andy Davidson, Langoulant (ambii prieteni de la tabara de antrenament Blackboy Hill) si Mahoney care a fost responsabil cu aducerea navei la mal.

S-a intamplat in locul unde in urma cu patru zile generalul Bridge a fost ranit. Sisnaller D.M. Benson, care se afla in sant, a strigat la el: “ Ai grija de lansator!” Deja salvase cativa raniti de dimineata si fiind consitient de pericol si-a continuat drumul.

Cateva momente mai tarziu Simpson a fost lovit in spate de lansator. Glontul a trecut prin stomac, omorandu-l instantaneu. Forta glontului l-a proiectat cu fata in noroi. Davidson, Mahoney si Langoulant, printre altii, au alergat spre Simpson, insa a fost prea tarziu. Ranitul de pe magar a fost impuscat a doua oara, a rasuflat pe spatele magarului, apoi a murit. Magarul, infricat, si inca aflat cu ranitul pe spate, a fugit spre destinatia obijnuita, batalionul numarul 2.  

Acolo, Padge C.J. Bush-King, l-a dat jos pe ranit de pe magar. El si-a reamintit: “ Am intors magarul, apoi l-am palmuit. S-a intors incet de unde a venit si l-am urmat. Miscandu-se agale, magarul s-a intors pe drumul cu care era obijnuit. Cand am ajuns in cea mai periculoasa zona, corpul lui Simpson era acolo.” Davidson a spus: “I-am acoperit corpul si l-am carat pe acelasi drum. Ne-am dus dupa el pe la 18:30 si a fost ingropat la Hell Spit* in aceeasi seara. Jhnson a facut o cruce simpla, inscriptionata “John Simpson”. Colonelul Chaplin George Gren (Biserica Angliei) l-a inmormantat.
Un membru al Batalionului I nu l-a vazut in acea zi prezent si a intrebat: “ Unde e Murphy?” Sergentul i-a raspuns: “Murphy se afla la portile raiului acum, ajutandu-i pe soldati sa treaca”.